Pe dealul durerii, sub bice ce rane, lăsa pe un spate ce-o cruce ducea,
Lovit și de pietre, hulit și de oameni, dar plin de iubire... doar Domnul urca.

Urca-n suferință, cu spinii ce fața, ei fără de milă, cu sânge-au umplut,
Ca eu să am viață, ca tu să ai viață, ca toți la sfârșit să avem început.

Pe pietre tăioase, desculț urca Domnul, lăsându-ne urma ce astăzi ar vrea,
Să fie de noi ea călcată în viață, să știm ce înseamnă și noi Golgota.

Pe crucea durerii stătea pentru mine, dar și pentru tine Lui cuie-i băteau,
În mâini și picioare, și sulița-n coastă, tot doar pentru noi cei păgâni îi băgau.

A fost și scuipat pentru mine ca astăzi, sa pot avea harul divin... cel ceresc,
Și tu poți să-l ai chiar acum căci creștine, de har au azi parte acei ce-L iubesc.

A fost condamnat și împins El la moarte, pe Golgota-n chinuri ca viața să-și dea,
Un Rege... ca eu... dar și tu să ai parte, de locul ce soare în veci va avea.

Pe-adânc de suspine-i pășea mereu pasul, dar El niciodată-napoi n-a privit,
Suspinele Lui ne-au adus mântuire, și clipele-n care doar l-au biciuit.

Tăcerea Lui nouă ne-a dat slobozire, ne-a dat dezlegare, iertare ne-a dat,
Căci El este Domnul, ce-i plin de iubire, ce-i plin de-ndurare, El nu ne-a lăsat.

În gând ne-a purtat pe-acel deal a-ntristării, la El nici-o clipă atunci n-a privit,
Chiar și pentru cei ce-L băteau ei în cuie, El doar se ruga... spre pământ n-a privit.

Să fim și noi cei ce cunoaștem urcușul, să stăm jos la cruce spre ceruri privind,
Căci jertfa adusă mai dă și azi viața, mai dă și iertare acelor ce plâng.

Doar plini de iubire, de sus să ne vadă, cum Tatăl din ceruri pe El l-a văzut,
Când nu a privit înapoi în durere, căci El ne-a iubit totdeauna doar mult.

Și noi să iubim doar cu dragoste sfântă, și numai cu ea să urcăm dealul greu,
Așa cum urca pentru noi în durere, nu-n om... El era... Fiul de Dumnezeu.