Aș vrea ca drumul vieții mele,
Să fie unul mai ușor,
Să pot zbura mai lin în zborul,
Ce-i tulburat de câte-un nor.

Să nu alunec eu în vale,
Când timpul este el ploios,
Numai să urc aș vrea întruna,
Așa cum a urcat Hristos

Să-mi fie inima flămândă,
Mereu aș vrea de veșnicii,
Și să iubesc întotdeauna,
Doar cu iubirea cea dintâi.

Să pot cânta chiar și sub stele,
Dar și sub razele fierbinți,
Căci vreau s-ajung în locul unde,
Se odihnesc în veci cei sfinți.

Aș vrea să pot vedea doar clipa,
A întâlnirii cu Isus,
Chiar și prin negura de ceață,
Vreau să privesc numai în sus.

Să nu-mi oprească deznădejdea,
Ființa mea a mai visa,
Vreau visul meu să fie liber,
Mereu să poată-nainta.

Aș vrea să pot vedea ieșirea,
Când trec adesea-n încercări,
Doresc peste cărarea vieții,
Să am și vremi cu primăveri.

Să fiu o flacără aprinsă,
Doar de iubire și de dor,
Și haina mea aș vrea să fie,
Acea a dragostei fior.

Căci dragostea-mi va da și aripi,
Ea-mi poate drumul netezi,
Ca eu să urc spre nemurire,
Orice în față ar veni.

Să nu mă pierd pe drum spre viață,
E tot ce astăzi îmi doresc,
Și-a mea dorință ea mă face,
Numai spre ceruri să privesc.