Unde este pocăința, povestită ce-i acum,
Despre care azi păstorii, doar ne povestesc... ne-o spun,
Cu regrete căci nu este, ea văzută printre noi,
Căci nu suntem robi... noi suntem, pentru alții mari eroi.

Unde este părtășia ce era demult... odată,
Când acei bătrâni și tineri, toți cântau ei laolaltă,
Nu era atunci mândrie, lăcomie nu era,
Nu erau haine de firmă, Duhul sfânt când cobora.

Nu erau trepte înalte, erau așezați pe jos,
Cei ce-L lăudau pe Domnul, erau mici... mare Hristos,
Cu ferestrele deschise-ntotdeauna-n răsărit,
Nu avea unul concediu, toți erau la mijlocit.

Nu era atâta bârfă, căci ei nu se plictiseau,
Când aveau vreme cu toții, rugăciuni doar înălțau,
Nu-aveau case cu etaje, și nici conturi în ascuns,
Dar n-aveau ei nici-un frate, el de foame să fi plâns.

Astăzi... mare e rușinea, ca să spui atunci când n-ai,
Vina nu este flămândul, eu și tu ce multe ai,
Fără drept de judecată-n dreptul lor astăzi venim,
Și în loc de-o pâine goală, cu venin noi îl hrănim.

De nu are bietul casă, spunem că e lepădat,
De-i mașina învechită, spunem... Domnul l-a uitat,
Haina de n-o are nouă, noi cu el nu vom vorbi,
E sărac... iar noi bogații, iadul ce-l vom moșteni.

De nu vom deschide ochii, este vai... e vai de noi,
De nu-l ajutăm pe-acela, care este în nevoi,
De bârfim în adunare, de uităm cine suntem,
Parte de slava divină, nu putem noi să avem.

De nu este unitate, Duhul sfânt nu va veni,
Slujba toată din păcate, un spectacol ea va fi,
De nu va găsi iubire Dumnezeu azi printre noi,
Nu va fi nici El în luptă, vom fi singuri... nu în doi.

Ca sa fie ca-nainte, astăzi noi să ne unim,
Să ne dezbrăcăm de ură, între noi să ne iubim,
Domnul nu vrea să mai fie, nici săraci dar nici bogați,
Să fim un egal în toate, căci așa sunt niște frați.

Să cântam la părtășie, Domnului să ne rugăm,
Nu vrea doar statui... vrea Domnul, despietriți să ne-nchinăm,
Să îl ascultăm cât nu e, timpul care-i prea târziu,
Ca la capăt să ajungem, nu în iad... ci-n locul viu.