Nici nu știu a câtă oară,
Doamne Tu m-ai ridicat,
Și putere îndoită,
Ridicându-mă mi-ai dat.
Vindecând a mele rane,
Mi-ai dat un avânt în zbor,
Sub un cer senin din care,
Curge-ntruna un izvor.
Un izvor de bucurie,
Un izvor de fericiri,
El m-adapă și mă-nvață,
Taina veșnicii iubiri.
Doar iubind nu pot vre-o dată,
Ca să cad pe drumul greu,
Căci iubirea... e putere,
Dragostea... e Dumnezeu.
Nici nu știu a câta oară,
Te-am văzut din greu luptând,
Ca să-mi netezești cărarea,
Eu să urc mereu cântând.
Mi-ai dat grai, mi-ai dat suflare,
Să te pot eu lăuda,
Printre nori ți-ai întins mâna,
Ca să pot să urc pe ea.
Ai oprit mereu și vântul,
Doamne doar printr-un cuvânt,
Ca să nu îmi fie teamă
Înspre cer călătorind.
Mi-ai șters lacrimile multe,
Căci ai vrut ca să zâmbesc,
Și sub pietre, și sub bice,
Vesel eu ca să trăiesc.
Nici nu știu a câtă oară,
Scutul meu ai devenit,
Căci în luptele aprinse,
Nu ai vrut să fiu rănit.
M-ai păzit de toate rele,
M-ai făcut un fiu al Tău,
Nici nu știu a câta oară,
Mă salvezi iar de cel rău.