Ne trezeam dimineata in zgomotul morii,
Tu erai in picioare inainte ca zorii
Sa se destepte, si soarele sa rasara,
Angrenat iar in lucrul intrerupt de cu seara.

Alergai la servici cat era ziua lunga,
Nu reusea oboseala nicicand sa te-ajunga,
Te-ntorceai la sfarsit pedaland inspre casa,
Si gaseai energie sa mai tragi si la coasa.

Cand ne trezeam uneori in mijloc de noapte,
Auzeam pe-ntuneric inganare de soapte,
Tu erai pe genunchi, stand de vorba cu Domnul,
Aveai prioritati mai importante ca somnul.

N-apucai nici macar sa mananci pe-ndelete,
N-ai avut nici vacante, nici serbari, nici banchete,
Nu te-ai pus niciodata pe tine 'nainte,
Ai stat la periferie smerit si cuminte.

N-ai cartit, nu te-ai plans ca prea grea e viata,
Cu cantarea pe buze incepeai dimineata,
N-ai cautat in lucruri desarte-mplinirea,
Ci in fiecare zi ai trait multumirea.

Ne-ai condus si pe noi pe a Domnului cale,
Dovedind prin exemplu, nu rostind vorbe goale,
Si daca astazi iubim o viata curata,
E din cauza rugaciunilor tale, tata.

Multumim c-ai lasat o asa marturie,
Noi suntem dupa tine o epistola vie,
Scrisa-n rabdare si sacrificiu de sine;
Am fost binecuvantati cu un tata ca tine.

Ai ajuns acum, iata, in iarna vietii,
Dumnezeu sa te-ajute sa infrunti toti nametii
Pana la eterna primavara-n splendoare,
Si atunci, acolo, rasplata ta va fi mare.