Am fost pribeag
Autor: Ovidiu Liteanu  |  Album: Deschide-mi inima  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de OvidiuLiteanu in 14/09/2022
Am fost pribeag

Am fost pribeag în lume, am fost pierdut și eu
Trăit-am fără rost și fără Dumnezeu.
În valurile negre eram cu cei ce pier
Dar auzit-am glasul ce m-a chemat spre cer.

Vino azi la El, hai vino
Vino să-L cunoști pe Dumnezeu
Vino azi la El, străine
Vino să te ia pe brațul Său
Vino azi la El, hai vino
Nu mai sta în noapte rătăcit
Isus, El îți dă lumină
Isus pentru tine S-a jertfit.

Am fost și eu ca tine în ploaie și în vânt
Când nu știam în lume de Sfântul Său cuvânt.
Dar Isus plin de milă spre ceruri m-a chemat
Am ascultat chemarea și sunt eliberat.

O, câtă fericire am în sufletul meu
Că L-am primit Isus, mântuitorul meu.
Ce dragoste fierbinte în suflet mi-a aprins
Credința mea mă duce la El în paradis.

Ascultă tu chemarea o, suflet zbuciumat
Primește-L azi pe Isus căci te-a răscumpărat.
Din valea umbrei morții te scoate Domnul tău,
N-ai vrea, suflete dragă să fii cu Dumnezeu?
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 501
Opțiuni