Sfântă bogăție
Nu te sprijini pe lucruri care vor pieri
Leagă-ți inima de Domnul și bogat vei fi.
Ce săraci mai sunt bogații fără de Isus
Că și-au strâns averi deșarte, n-au nimic sus.
Toate stelele și comorile
Aur și argint, tot ce-i pe pământ.
Lumea toată-n dar de mi-ați oferi
Numai pe Isus eu mi l-aș dori.
Nu am aur nici palate dar sunt fericit
Că-n Isus eu am de toate, El m-a mântuit
Bogăția mea cerul, e Isus Hristos
El mi-a dăruit iertarea să-i cânt bucuros.
Bucuria mântuirii, iată ce am eu
Numele mi-e scris în ceruri, sunt cu Dumnezeu
Duhul Sfânt e-a mea comoară pe acest pământ
El mă-nflăcărează-ntr-una, Domnului să-i cânt.
Dacă-L ai pe Domnul vieții, pe Isus Hristos
Vei avea în suflet pace, vei fi bucuros.
Harul, pacea și-ndurarea, te vor însoți
O, ce sfântă bogăție, viață-n veșnicii.