Eu, bucată de lut.


Eu, bucată de lut, frământat de olar,
Am fost pus sus pe roată, plăsmuit ca vas rar...
Copt în focul iubirii, după chipu-i Prea Sfânt,
Înzestrat cu suflare, pus stăpân pe pământ.

Am crezut cu putință, să cunosc mult mai mult,
Și-am trecut cu vrășmașul n-al ispitei tumult,
Ca să aflu în urmă c-al meu vas prea curat
L-am făcut bucățele, fără duh, sfărâmat.

Cu durere, tristețe, am văzut că sunt gol,
Că rușinea și vina îmi dau aprig târcol...
Și-am fugit nu știu unde, să m-ascund cătând scorburi,
Și din vasul iubirii, au rămas numai cioburi...

În tăcere și groază îmi ascult judecata,
Și aștept plin de spaimă să aud, care-i plata.
Și Olarul rănit, mă privește cu milă:
-Meriți doar să fii iar, un morman de argilă!
Dar, deși tu prin fapte, să trăiești nu ești demn,
Din iubire, ca jertfă, am să urc sus pe lemn!
Și din cioburi prin sânge, am să fac un ulcior,
Și-am să fiu Frate Mare, pentr-un mic frățior!

Doamne Tare și Veșnic, sunt nevrednic, uimit,
Că-n a Ta Măreție, Preț de Sânge-ai plătit,
Și smerit, vin la Tine, să-mi dai Duh, să trăiesc,
Glasul meu azi răsună: Tată Sfânt, Te iubesc!