Ce frumoasã eşti, iubire,
Ce frumoşi - ai tãi copii!
Când se-adunã-a ta oştire,
Îmbrãcatã-n in subţire,
Grabnic, pãrãsind mormântul,
Se cutremurã pãmântul
Cu-ale sale temelii!
Ce cântãri înãlţãtoare
Ne-ai adus, când ai venit!
Ce luminã sclipitoare,
Ce Cuvânt, scãldat în soare,
Ce nãdejde! Câtã pace
Pentru cel ce încã zace,
De strãini, de fraţi, lovit!
Ah, iubire, nor de slavã,
Tu rãmâi, când toate trec!
Tu desparţi grâul, de pleavã,
Mângâi inima bolnavã,
Şi ne dai manã cereascã,
Ca, la urmã, sã ţâşneascã
Râu, scãldând deşertul sec...