Încerc a conjuga verbul a fi
Şi-a-i da o conotaţie robustă.
A fi înseamnă a te dărui,
Haina aceea ce pe tine nu stă!

Căci eşti ţărână stearpă, pieritoare,
Ce-aşteaptă ploaia cerului de sus,
Iar ca hlămidă, ca învelitoare,
Ai chipul efemer, dar nu ca plus!

A fi înseamnă mai întâi să ai
O picătură din dumnezeire
Acea scânteie, strop de jerăgai
Ce-i mai presus de urbica trăire.

A fi înseamnă o filosofie
Ce n-o înveţi în şcolile lumeşti
Un ADN din altă-mpărăţie
Un elixir prin care te-nnoieşti.

A fi înseamnă să te naşti din nou
Voit murind faţă de-al cărnii vortex
Iar în al vieţii sinuos tablou
Să împlineşti atemporalul Codex.

A fi înseamnă ardere de "eu",
Sacrificarea dragostei de sine
Un zâmbet larg cât largul curcubeu
Şi-o inimă deschisă doar spre bine.

A fi înseamnă să eviţi parada,
Înseamnă să trăieşti ca lumânarea,
Să-ţi fie gândul, fapta, ca zăpada
Să fii răspunsul, şi nu întrebarea.

Când te uneşti cu Logosul ceresc
Şi arzi pe-altarul arderii de tot
Iar simţămintele din tine clocotesc
O mână de-ajutor să dea, când pot,

A fi înseamnă inima lui Crist
Îmbobocind în tine ca o floare,
Un binefăcător, un altruist,
Un înger aducând înseninare.

A fi înseamnă să articulezi
Iubirea. Şi s-o porţi pe palme.
Cu ea planete noi să desenezi
Încăpătoare, luminoase, calme.

A fi înseamnă gură de izvor
Ţâşnind din ale jertfei stră-străfunduri
Înseamnă diamant strălucitor
Purtat de flux spre-a nemuririi prunduri.

Am încercat a conjuga "a fi"
Şi-ai da acel ceva ce ne lipseşte.
A fi ne poate azi înveşnici
Iar fără el, trăim ... orbeşte!