Ne place să vorbim de Mântuire!

Ne place să vorbim de Mântuire!
Dar o cunoaştem noi îndeajuns?
Știm de Hristos, de Maica de Iubire,
Dar la păcate-avem cu toţi răspuns?

A ne salva de rău şi de urgie
Prin Rugăciuni făţarnice-i uşor!
Ajunge să venim la Liturghie
Și-apoi să ne certăm cu zel şi spor?

Ne vindecăm de ură şi-ncruntare,
Ori de minciuni rostite fără sens?
Ne lepădăm de vrajbă, delăsare
Și-absurdităţi iscate prin consens?

Și da, şi nu! Poate că-avem Speranţă
Că într-o bună zi, ne-om izbăvi!
Că Domnul ne-ar păzi, cu siguranţă,
De griji, necaz şi tot ce ne-ar pândi,

Dar nu-i de-ajuns, căci fi-vom noi în stare
Să-L ajutăm un pic în Lucrul Său?
Fiindcă El dă, dar cere Ascultare!
Putem noi, singuri, să fugim de rău?

Ne Mântuim! De vrem aşa Minune,
Mai trebuie-a dori intrarea-n Rai!
Cum facem asta? Domnul Sfânt o spune:
Având Blândeţe-n PreaSmeritul trai,

Fiind Buni, Ajutători prin Milostenii,
Și Iertători a toate câte sunt!
Iubind mai mult şi-uitând de “şiretenii”,
Scăpăm urgent de visul cel mărunt,

De greaua-înavuţire şi mărire
Ce bântuie de zor un Suflet trist!
A Mântui, înseamnă Fericire!
A te Salva, e-un lucru umanist,

Iar a Sfârşi o viaţă-n Puritate,
E un deziderat şi-un gând frumos!
Hai să pornim spre Pace şi Dreptate
Având Credinţă-n Bunul Domn Hristos!