Vâslind către țărmuri simt frici fel de fel:
O frică e-aceea de gândul mişel,
Iar alta, de apă, ce-ades tulburată
Corabia-n valuri se luptă s-abată.

Şi noaptea-n tăria-i mă-nvăluie-n teamă
Străjerul din barcă dorind să-l adoarmă
Ca viața-n pericol pe mare să-mi fie
Iar ziua sosirii la maluri târzie...

In zbuciumu-aceasta văd bărci sfărâmate
Şi strigăt de vieți ce în mare-s curmate
Pieirea lor este atât de amară
Nu-i nimeni în noapte să-i scoată afară.

 O voce de-odată ființa-mi străpunge:
“Nu fii rob al fricii, robia-ți ajunge!
De vuietul apei în Duh te-departă
Şi gândul spre 'nalt degrabă-ți îndreaptă”

Tresar si pe valuri privirea-i pierdută
Căutând pe Acela cu vocea temută
"O, Tată, mă iartă că teama-m primit-o
Când sângele Tău la Calvar a gonit-o

M-apropii de Tine în rugă să-ți cer
Lumină şi sfat pentru cei care pier
Vestindu-le VIATA, să nu obosesc
Vâslind să mă-ntâmpini în portul ceresc."

Amin