Calea mea va străluci
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: La lumină m-ai adus  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 12/10/2022
Calea mea va străluci


Când umblam prin lumea mare
Fără țintă, fără rost
Domnul cel plin de îndurare
Salvatorul meu, a fost

M-a privit cu luare aminte
Și bine m-a cercetat
Și înspre toate cele sfinte
Să mă duc, m-a îndemnat

S las totul la o parte
Ce-i rău și nepotrivit
Cu El să merg mai departe
Pe drumul cel drept, cinstit

Să las lumea zgomotoasă
Plină de rău și păcat
Și să fac calea întoarsă
Înspre cerul minunat

Pe alt drum ca să pornesc
Care, la cer mă va duce
Chiar de-i greu, de ostenesc
Bucurie-mi va aduce.

Domnul meu va fi cu mine
Duhul Sfânt, mă va însoți
Să ajung la cer cu bine
Stăpân peste veșnicii

Eu la tot voi renunța
Pentru Domnul meu Isus
Voi lua armura Sa
Și voi fi în tot supus

Fără gânduri necurate
Calea mea va străluci
Le voi împlini pe toate
Isus, ținta mea va fi

El, farul cel luminos
Ținta mea va fi mereu
Iubitul meu Domn Hristos
El, Ful lui Dumnezeu

Cât voi fi pe acest pământ
Eu, mereu Îl voi slăvi
Eu Îl port în al meu gând
A mea iubire va fi

Voi călca pe urma Sa
Ca El vreau să fiu și eu
Calea Sa, e calea mea
El e al meu Dumnezeu.

Amin

Câmpia Turzii, 12 octombrie 2022

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 361
Opțiuni