Ce mult aș vrea acum s-ajung, sub razele de soare,
A soarelui ce asfințit, vre-o dată el nu are.

Ce mult aș vrea în timp frumos, ca să pășesc odată,
Sa-L întâlnesc pe Dumnezeu, pe preaiubitul Tată.

Ce mult aș vrea ca să aud, un cânt de păsărele,
În locul gol de suferinți, pustiu de vremuri grele.

Să văd doar flori care vor fi, plăcut mirositoare,
Care vor fi în locuri vii, vor fi nemuritoare.

Ce mult aș vrea ca să mă port, la braț Isus cu Tine,
Sa-mi spui că Tu mereu vei fi, nedespărțit de mine.

Să-mi spui că noi în veci vom sta, cu sfinții toți la masă,
În locul înspre care azi, alerg... el este-acasă.

Ce mult aș vrea să odihnesc, pe-o iarbă înverzită,
Ce nici-o clipă nu va fi, uscată... vestejită.

Să stau pe mal de ape vii, ce nu seacă vre-o dată,
Acolo știu că nu va fi, vre-o vreme tulburată.

Ce mult aș vrea să nu mai plâng de-atâta supărare,
Să am lacrimi de bucurii, aș vrea... nu doar amare.

Sa-mi bată inima zâmbind, fără de lupte grele,
Cum azi se zbate-adeseori, sub soare și sub stele.

Aș vrea să nu mai ard de dor, ce arde azi întruna,
După Acel ce îmi va da, la capăt El cununa.

Vreau pieptul meu să fie plin de multă fericire,
Să nu mă mai topesc de dor, de dorul de iubire.

Iubirea mea e al meu Domn, e Cel ce-n veșnicie,
Mi-a pregătit cu mâna Lui, un loc frumos și mie.

Acolo vreau ca să ajung, o cât aș vrea de tare,
Ca să rămână-n urma mea, acele ce-s amare.