Du-mă dincolo de zare vântule ce tare bați,
Ca să nu ramân în locul, celor care sunt uitați,
Du-mă unde-i cald și soare, căci aș vrea să ma-ncălzesc,
Sub o aripă a Celui, care mult eu îl iubesc.

Du-mă dincolo de-o mare, azi durere ce mi-a dat,
O adâncă deznădejde și un pas doar clătinat,
Urc pe-a ta eu adiere, căci departe vreau s-ajung,
Unde nu este popasu-n care astăzi stau și plâng.

Du-mă după suferință, după gustul ei amar,
După zidurile-nalte, ce formează un hotar,
Du-mă vântule mai iute, unde liber pot a fi,
Unde eu întotdeauna, lângă Domnul voi zâmbi.

Du-mă dincolo de stele, ce în noapte strălucesc,
Du-mă vântule în locul, unde pot să-L întâlnesc,
Pe Isus... a mea iubire, care viață-n dar mi-a dat,
Vântule... ascultă-mi simțul, care este azi strigat.

Tu ascultă și dorința, ce o am astăzi mereu,
De-a ajunge lângă Domnul, să dezlege lanțul greu,
Ce mă leagă azi de ură, și de tot ce este rău,
Du-mă căci a mea salvare, este numai Dumnezeu.

Doar El poate a deface, legături ce greu m-au strâns,
Și sa mă ridice-n lupta, care m-a răpus... m-a-nvins,
Du-mă astăzi mai în grabă, să mă sting eu nu aș vrea,
Ca să mă cuprindă moartea, vântule nu mă lăsa.

Bate din a tale aripi, cât mai tare printre vremi,
Ce mă urmăresc cu teamă, însă tu să nu te temi,
Treci prin ele ca un fulger, și în loc nu te opri,
Vântule orice în față, când tu zbori vei întâlni.

Să-mi îndepărtezi ființa, vreau de tot ce-i pe pământ,
Vreau pe aripile tale ca să zbor spre locul sfânt,
Căci pe urma mea e răul, ca să mor care ar vrea,
Să mă ducă-n valea morții, să se piardă urmă mea.

Să nu te oprești o clipă, zboară tu neîncetat,
Și să nu devii tu rece, sa adii cald și curat,
Să mă duci unde ascunsul, inimii s-ajung-ar vrea,
Vântule du-mi tu ființa, căci sleită este ea.