Pe-un nisip fierbinte-mi este, sufletul astăzi întins,
Până când îl lași Tu Doamne, ca să fie el învins,
Căci aici e numai teamă, este frig și-ntunecos,
Până când mă lași Isuse, slab pe-un drum alunecos.

Mă târăsc pe-acele pietre, trupul care mi-au zdrobit,
Sub săgeți otrăvitoare, ce adânc doar m-au rănit,
Până când îmi lași tu pasul, ca să calce pe dureri,
Doar lovit de-atâta ură însoțită de păreri.

Până când mă lași în fața, gurilor ce s-au deschis,
Ce aruncă ape tulburi, să fiu înecat... învins,
Dumnezeule a toate, umbre negre mă-nconjor,
Singur sunt eu în pustie, mă împing în văi să mor.

Până când mă treci prin noapte, căci cel rău m-a apăsat,
Cu a lui grea răutate, să o simt neîncetat,
Vreau o inimă curată, vreau și eu ca să iubesc,
Vreau putere Doamne sfinte, nu mai vreau să obosesc.

Vreau sa simt eliberare, când mă vei elibera,
Vreau să simt o vindecare, care-i doar în mâna Ta,
Până când se va mai zbate, sufletu-mi în suferinți,
Sub o ploaie ce-i căzută, doar din norii cei fierbinți.

Vreau să fiu și eu ca Tine, curăță-mă de ce-i rău,
Până când mă lași sub șoapte, ca să chinui eu mereu,
Îmi slăbănogesc ființa, oare când Tu vei veni,
Să mă pui Doamne pe stâncă, pentru Tine-a străluci.

Până când mi-e așteptarea, ea atât de-nflăcărată,
Ea îmi ține-a mea privire, spre pământ doar aplecată,
Pe cei răi cât oare Doamne, îi mai lași tu rătăciți,
Să arunce pietre multe, Doamne nu-i lăsa orbiți.

Nu-i lăsa să mă lovească, cu mânia ce o au,
Nu-i lăsa ca să mă facă, ca să fiu cum ei erau,
Până când mă lași pe mâna, celor ce mă prigonesc,
Căci nu pot sa strig spre Tine, Doamne ei mă obosesc.

Scoate-mă din vrăjmășia, ce-o au împotriva mea,
Du-mă într-un loc cu soare, eu te rog nu mă lăsa,
Adu-ți azi de mine-aminte, și mă du spre locul larg,
Eu să fiu în barcă Doamne, și Tu la al ei catarg.