O iartă-mi iubirea ce-i fără de lacrimi,
Și mersul prin viață când nu te slujesc,
Și pasul ce-mi este adesea agale,
Iubite Stăpâne și Tată ceresc.

Tu iartă-mi și gândul când este departe,
De voia ce Tu s-o-mplinească ai vrea,
Când zboară în locuri ce sunt doar deșarte,
Iertare dă-i Doamne, iertarea e-a Ta.

Tu iartă-mi și mersul încet ce-i prin vale,
Și-acea clătinare s-o ierți aș dori,
Ce-mi fură nădejdea, și pacea din Tine,
Ce-mi dă tulburare și-n noapte și-n zi.

Să-mi ierți aș dori poposirea pe drumul,
De Tine deschis către locul frumos,
Tu iartă-mă Doamne, să-mi dai vreau putere,
S-alerg mai în grabă, mereu glorios.

O iartă-mi acea nepăsare în care,
Adesea mă-ntind eu sleit de puteri,
Să-mi ierți și privirea mereu ce privește,
Lovit când eu sunt, spre mai multe cărări.

Tu iartă-mi oprirea prin grea încercare,
Și murmurul când eu să sufăr nu vreau,
Tu iartă-mi mânia, și dă-mi dezlegare,
Căci vreau bucuros jos la cruce să stau.

Eu vreau fericit să pășesc doar prin viață,
Dă-mi doar bucuria ce Tu o deții,
Mai da-mi și iubirea aprinsă întruna,
Iubirea ce este... iubirea dintâi.

Fiorul iertării să-l lași peste mine,
Căci vreau să pornesc doar curat pe-al Tău drum,
Și nu vreau Isuse de mâine pornirea,
Iertat să pornesc eu aș vrea chiar acum.