Din noaptea plină de păcat,
M-ai scos Tu la lumină,
Mi-ai dat în zi un zbor curat,
Și-n noapte-o lună plină.

Mi-ai dat un gust ce n-am avut,
Căci doar amărăciune,
Eu am gustat când rătăceam,
Prin viforul din lume.

Din vremurile ce au fost,
Mereu atât de grele,
M-ai smuls și-ai dat doar bucurii
Isus ființei mele.

Să am în inim-un fior,
Acel de fericire,
Și pace Tu ai hotărât,
Să-mi dai, dar și iubire.

Din ura celui din adânc,
M-ai scos să-mi dai Tu viață,
Să fii al meu Îndrumător,
Să fii a mea povață.

Să-mi duci privirea-n răsărit,
Să văd o licărire,
Să văd nădejdea-n infinit,
Dar și în nemurire.

M-ai dus din nopțile târzii,
Spre-un strălucit de soare,
Ca să-nțeleg că numai Tu,
În veci ești o splendoare.

Să înțeleg că numai Tu,
Ești pacea mult dorită,
Din ea și mie Tu mi-ai dat,
S-o am în orice clipă.