Toamnă târzie

Se scutură pe alei a toamnei frunze
Pe întortocheate-le vieții cărări
A ruginit din nou pădurea toată
Cât vezi cu ochii până-n depărtări

Si cade iarăși bruma peste sat
Cu haina ei cea rece, argintie
Trec primăveri, și veri, și toamne reci
Și încet ne apropiem de veșnicie

Se aud în noapte fâlfâiri de aripă
În stoluri, și cu țipete prelungi
Întârziate cârduri se îndreaptă
Spre alte zări după cerești porunci.

La fel și noi când vine toamna vieții
Ne-om scutura de traiul efemer
Și la sfârșit cu fâlfâiri de aripe
Ne-om îndrepta spre locul sfânt din cer.

Și vom uita atunci pe totdeauna
Trecutul cel încătușat în timp
Când primavara sfântă și eternă
Va fi pe veci cerescul anotimp.

Dinu Ciolte
13.10. 2022