Destin
La Tine, Doamne, vin acum
Din lumea de păcate,
Căci Tu mi-ai arătat alt drum
În sfânta Ta dreptate.
Drumul acesta, mi-este drag
Şi vreau pe el să-alerg,
Câţi ani ai vieţii de pribeag
Mi-ai hotărât să merg.
O! Şi voi fi plin de bucurie
Mergând spre Tine sus,
Spre alte lumi ce-n măreţie
În veşnicie Tu le-ai pus.
Le-ai presărat în Universul
Atât de-ntins în infinit,
Şi mâna Ta le ţine-n mersul
Prin spaţiul nemărginit.
Ea le susţine-orice mişcare
Şi toate câte ai creat,
Vestesc Iubirea Ta cea mare
Şi care-i de nemăsurat.
Şi tot Ea, şi grija-mi poartă
Un scop unic urmărind,
Ca dintr-o lume deja moartă
La cerul sublim să tind.
Flavius Laurian Duverna
09 august 2007
Meditând la marea grijă a lui Dumnezeu pentru tot ce a creat, inclusiv pentru omul păcătos căruia i-a arătat iubirea Sa, tocmai aceste gânduri sunt transpuse în această poezie, ca un omagiu al recunoştinţei că Dumnezeu este Unica forţă în Univers.