Îl întrebă ispita pe un credincios:
"Stai, cum de ai putut să mă trântești pe jos?
Venisem eu să te înfrâng, să te răpun.
Care-i secretul? Promit că nu-l spun!"

Creștinul, concentrat la drumul său spre Cer,
Șoptea ceva mereu, încet și, tot mai des,
Privirea înspre Cer își ridica tăcut,
De parcă nu vedea nimic în jur.

Se învârtea nemulțumirea de la colț:
"Ce om! Uite la el! Merge atât pe jos!
Nici nu se plânge, nu se uită rău deloc,
Dar cântă, deși soarele e foc!"

Se îndoia și îndoiala de creștin:
"Dar poate mai încerc la el să mai revin?
Sau poate să îl las... să nu mă-nfrângă?
Și totuși, poate stau? Poate mă strigă~&?"~

Mai aștepta "Toți fac așa " la colț de drum:
"Ai cam rămas de modă veche! Deci, îți spun:
'Uită-te-n jur! Din cruce au tăiat un pic!
Nu mult! Toți fac așa! Nu e nimic! ' "

Creștinul tot mergea fără popas spre Cer,
În șoaptă se ruga și lăuda pe Cel
Ce toate a creat și care l-a chemat:
" A lui să fie Slava! Fie lăudat!"

Rămaseră în urmă toate relele:
"Toți fac așa", ispita, îndoielile,
Nemulțumirea, lenea și cârtirea,
Care e soră cu nemulțumirea.

Secretul credinciosului îl știți, e clar:
El se ruga, cânta, pe Domnul lăuda,
Nu se uita la alții, doar spre Cer privea!
Doar cu Isus e luminoasă noaptea!

Adelina Malancea
15.10. 2022
02:09