Când ai o turmã, ai poveri
Şi deseori şi lupte,
Cã ai şi mulţi vrãjmaşi ascunşi
În moşi cu straie rupte.

Mulţi poartã doar câte-un simbol
De oameni cumsecade,
Dar sufletul le este gol
Şi-s buni doar de parade.

Pozeazã-n slujitori de soi
Dar vei vedea îndatã,
Cã nu le pasã nici de oi
Şi nici de Judecatã.

Decât, cu turmele de miei
Sã iasã-n dumbrãvioare,
Mai bine s-au pãscut pe ei,
Trãind în desfãtare.

Voi aveţi sângele pe mâini,
Pe piept şi pe "marsupii",
Cã nu i-aţi asmuţit pe câini
Sã fugãreascã lupii!

Voi, lupilor, voi aţi împins
Chiar vraniţa, cu botul,
Iar hienele când au venit
Ne-au prãpãdit cu totul!

Din rãpitorii ce-au intrat
Şi au pãtruns în turmã,
Niciunul nu s-a îndurat
Sã lase ceva-n urmã...

              ☆

În loc sã-şi facã lucrul lor
Şi slujba lor de slugã,
Fãcut-au tot ce au putut
Ca oile sã fugã...

Ei se înşealã, socotind
Cã nu îi vede nimeni;
Dar Dumnezeul nevãzut
Îi ştie foarte bine!

Decât, de strajã ei sã stea,
Mai bine se amuzã;
Aşa cã nu cred c-or avea
În faţa Lui, vreo scuzã.

               ☆

"N-am trântit hienei uşa-n nas,
 Cã am crezut cã-i câine;
 Aşa cã nu a mai rãmas
 Nimica pânã mâine."

                ☆

Sunt şi pãstori care slujesc
Cu inima întreagã:
Pe mieluşeii mici îi cresc,
Grijesc oaia beteagã.

Ei îşi primesc rãsplata lor,
- Cununa ce rãmâne -
C-au dus poporul la izvor
Şi l-au hrãnit cu pâine!

Acum, pãstor lângã pãstor,
Sã dãm cu toţii mâna,
Veghind aproape de popor,
Nu luând oilor lâna,

Nu ridicând toiagul sus
Lovind ce iese-n cale,
Ci Blândului Pãstor supuşi
Şi-nţelepciunii Sale!