Amurgu-și țese vălul, e-n prag de înserare,
Se-aprind pe la ferestre luminile pe rând,
Spre casă e lung drumul și nu e de mirare
C-ai toamnei reci fiorii mi se strecoară-n gând.

Lucește firul ierbii de brumă opărită,
Mestecenii cu foșnet se scutură de ploi,
Li-i ruginită frunza, cu vremea-i mai rărită,
Dar încă-mpart lumină, de-am fi la fel și noi!

Se-aude-o ghionoaie, în vale-n fundătură,
Cum bate, -n loc de toacă, vecernia vestind,
Șuieră aprig vântul a toamnei uvertură,
Frapează disonanța, mă pomenesc zâmbind.

În frământatu-mi suflet cad frunzele-n neștire,
Dar roada de la urmă mai dulce o adun,
Plăcută mi-e cântarea cu versul din psaltire:
Îndurător e Domnul și-n orice vreme bun!