Te-am primit cu bucurie!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: La lumină m-ai adus  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 21/10/2022
Te-am primit cu bucurie!


L-am primit cu bucurie
Când în viață mi-a intrat
Știam că o dată o să vie
Sfârșitul mult anunțat

Orișice pe lume apare
Are o dată un sfârșit
Căci cel plin de îndurare
Pe toate le-a întocmit

Prin El toate s-au făcut
Pas cu pas ce-a hotărât
Dar nu știm de mai e mult
Când va fi acel sfârșit?

Numai Tatăl cel ceresc
Știe ziua când va fi
El, cel sfânt, dumnezeiesc
Când va spune, s-a sfârși

Până în ceasul hotărât
Pe care noi nu îl știm
Drumul pe care am pornit
Pe el, să ne străduim

Căci e drumul către cer
Către Tatăl, drumul drept
Unde cei ce cred, nu pier
Unde inima din piept

E cuprinsă de iubire
De pace și bucurie,
Unde este fericire
În a Sa Împărăție

Cuvântul Său minunat
Cu drag să Îl împlinim
Jertfa Lui viață ne-a dat
Merită să Îl slăvim

Să avem recunoștință
Smerenie și ascultare
Și în rugă biruință
Să cerem, Domnul e mare

Toate ni le poate da
Izbăvire, să primim
În Împărăția Sa
Veșnic ca să Îl slăvim.

Amin

Câmpia Turzii, 21 octombrie 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 409
Opțiuni