De ce mă-învingi mereu
Când eşti doar tu şi eu
De ce nu pot nicicând
Să îți rezist în gând...
De ce mă-încerci din greu
Prin văi din Empireu
Străfunduri frământând
Ţărâna-n gând fierbând...
De ce ca-ntr-un eseu
Mă-închizi la apogeu
Şi-n litere pe rând
Mă descompun curând...
***********************
De ce suflete-al meu
Sub palid curcubeu
Te-apleci şi gemi de când
M-am sufocat în gând...
***