"O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul! Totul este deşertăciune” (Ecl. 1:2)

N-aş vrea nici măcar amintire
Din mine rămasă în urmă
Prin rânduri în cărţi de citire
Când totul în urmă se curmă...

N-aş vrea rond de flori cimitire
Nici criptă n-aş vrea nici postumă
Spre-a celor plecaţi amintire
Când totu-n deşert se rezumă...

N-aş vrea mai nimica din fire
Din lauri centauri de turmă
Să lase din mine-amintire
Când urma se şterge în urmă...

N-aş vrea nici să vreau osebire
De jos mai presus să mă pună
Sicriu peste altu-amintire
Când totul se-ntoarce-n ţărână...

*********************************

Şi tot parcă-aş vrea alipire
De Tine din lut alb şi humă
Când suflet pătrunde-n simţire
În lumea cea nouă mă-ndrumă...

***