De ce mă-alungi mereu spre lilieci
Prin peşteri fără lună şi poteci
Păienjenişuri mă-împresoară reci
Când tu pe lângă mine iarăşi treci...

De ce mă-întorci din câmpul cu dovleci
Să te privesc din urmă doar când pleci
Fantasmă fremătândă ce mă-ncerci
Şi-n neguri de-întuneric mă îneci...

De ce cu vorbe-n vânt iar mă diseci
Uscate dalbe nalbe într-un ghiveci...
Şi-s spulberate iar speranţe seci
Când mâine voi pleca spre-ai lumii veci...

***