Ce-aș mai putea să zic acum?
Autor: Daniel Hozan  |  Album: Randuri Sfinte  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de danielhozan in 22/10/2022
Ce-aș mai putea să zic acum?

Ce-aș mai putea să zic acum. . ?
Trăind aceste vremuri
Surprinzătoare oarecum
Care ne copleșesc pe drum
De-ajungi să te cutremuri

Când binele-i văzut ca rău
Și răul este bine
Când lumea care-n jurul tău
Aleargă să se-arunce-n hău
Te trage și pe tine?

Când la nivelul mondial
Cu-atâta insistență
Stârnesc mereu val după val
Dorind ca tot ce e normal
Să schimbe în esență

Când copleșiți de propriul eu
Au mintea-ntunecată
Călăuziți de-un duh ateu
S-au depărtat de Dumnezeu
Cum n-au mai fost vreodată

Fără principii și valori
Spre falsa libertate. .
Mergând mereu cu capu-n nori
Ajuns-au bieții muritori
Debusolați în toate

Familia transormă-n mit
Biserica-n poveste
Ciudat și neobișnuit
Idei ce n-ai mai auzit
Apar fără de veste

Planeta-ntreagă s-a blocat
De fosta pandemie
Care pe mulți i-a dezbinat. .
Pentru că totu-i programat
Pentru ce-o să mai vie

Căci toate bine se grăbesc
Pe frageda spirală
Rachete-n zare strălucesc
Care războiul prevestesc
La scară mondială. .

Neliniștea e peste tot
În ultimă instanță. .
Complici la marele complot
De la ministru la preot
Lipsiți sunt de speranță

Însă acel răscumpărat
Prin sângele salvării
El nu va fi intimidat
Știind că nu-i abandonat
În ceasul încercării

Luptând cum David s-a luptat
Cu Goliat în vale
La fel va fi neînfricat
Fiind de Domnul înarmat
Va birui pe cale

Când lumea-n iureșul ciudat
Cu-atâtea se confruntă
El știe unde s-a-nrolat
Și bucuros e-ncolonat
Într-un alai de nuntă

Căci mirele, Isus Hristos
De-a pururea domnește
Oricâte-ar fi aici pe dos
El e-Împăratul Glorios
Ce totul stăpânește

De fi-va pace sau război,
Sau altă pandemie,
Prin toate cîte vin puhoi
El ne-a promis c-o fi cu noi
Și-aici și-n veșnicie

Conduși întruna de Hristos
Fiind in marea turmă
Avea-vom veșnicul folos
Dacă pe drum aicea jos
Călcăm pe sfânta-I urmă

Ce-aș mai putea să zic acum. . ?
Dacă dorim cununa
Să nu ne-abatem nicidecum
Iar Candelă, s-avem pe drum
Cuvântul Lui întruna.

Necazuri, boli, vom înfrunta
Și-orice ni se vestește. .
Iar Domnul nu ne va lăsa
Căci pe-al Său Tron în Slava Sa
De-a pururea domește


10/22/2022
Daniel Hozan Phoenix, Arizona
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 907
  • Export PDF: 5
Opțiuni