În această toamnă-doamnă de aur
Gândul mă-ntoarce discret înapoi
Înspre-o-ndepărtată Alpha Centaur
Spre care plecat-am mai ieri amândoi...
Şi dusu-s-au anii lumină-n coclauri
Prin Negrele Găuri de-apuse nevoi
Iar tu ai rămas umbră albă pe valuri
Şi farul pe ţărm este trist fără noi...
Şi vântu-nspăimântă în noapte balaur
Şi-adâncuri în suflet coboară şi noi
La marginea mării epave de aur
Lăsat-am în urmă prin stele noroi...
*********************************
La margini de spaţii rărite de lauri
Privi-te-voi, Doamnă, în faţă şi-n doi
Şi-n cerul de sori de pe Alpha Centauri
Răsare Iubirea dublată-ntre noi...
***