Pe drumul de El trasat
Aș vrea să vestesc Cuvântul
Cel pur și adevărat,
A mea inimă și gândul
Domnului, eu i le-am dat
Vreau Scriptura să știu
Și bine s-o înțeleg
Un bun vestitor să fiu
Calea sfântă s-o aleg.
Pentru asta cer mereu
Să primesc înțelepciune
De la Isus Domnul meu
Să pot și altora spune
Despre jertfa Sa divină
De calvarul de la cruce
Și despre a Sa lumină
Care viață ne aduce,
Noaptea grea o nimicește
Zorile, din nou răsar
Mintea mi-o înțelepțește
Să nu trudesc în zadar,
Să pornesc cu hotărâre
Pe drumul de El trasat
Bucuros, fără mâhnire
Să-L vestesc, neîncetat
Ca o rază de lumină
E Isus pentru oricine
Ca o adiere lină
Care ne vrea numai bine
Prin al Său Duh mă conduce
Misiunea, s-o împlinesc
Bucurie îmi aduce
Când de El, pot să vorbesc
Nu mă las ademenit
Căci cel rău, calea îmi ține
Eu, cu Domnul am pornit
Cu El voi sfârși cu bine
Căci n-am să mă poticnesc
De nimica, niciodată
Despre El o să vestesc
Inima mea e curată
Viața mea, cu El va fi
Și acum și-n veșnicie
Chiar de mult m-oi strădui
Al meu Domn, are să fie.
Amin
Câmpia Turzii, 23 octombrie 2022