Fireste este sa ma supar pe fratii mei cand ma ranesc,
Insa, nu e deloc fireste s-aleg sa-i iert si sa-i iubesc;
Tacut sa rabd nedreptatirea nu e usor, e foarte greu,
Dar stiu ca Tu lucrezi, Isuse, prin ei, la caracterul meu.

Si, oare, tin vreo evidenta de cate ori eu i-am ranit
Pe ei, cand cu nechibzuinta m-am comportat sau am vorbit?
Adesea le-am gresit, sunt sigur, si nu as fi justificat
Sa cred ca-mi apartine dreptul de-a ma simti victimizat.

Sa nu lasi Doamne-amaraciunea sa prinda-n mine radacini,
Starpeste cu desavarsire ai neiertarii maracini;
Vreau pe aceia pentru care preasfantul sange Ti-ai varsat
Sa-i iert si sa-i iubesc, Isuse, caci m-ai iubit si m-ai iertat.