Firește este să mă supăr pe frații mei când mă rănesc,
Însă, nu e deloc firește s-aleg să-i iert și să-i iubesc;
Tăcut să rabd nedreptățirea nu e ușor, e foarte greu,
Dar știu că Tu lucrezi, Isuse, prin ei, la caracterul meu.

Și, oare, țin vreo evidență de câte ori eu i-am rănit
Pe ei, când cu nechibzuință m-am comportat sau am vorbit?
Adesea le-am greșit, sunt sigur, și nu aș fi justificat
Să cred că-mi aparține dreptul de-a mă simți victimizat.

Să nu lași Doamne-amărăciunea să prindă-n mine rădăcini,
Stârpește cu desăvârșire ai neiertării mărăcini;
Vreau pe aceia pentru care preasfântul sânge Ți-ai vărsat
Să-i iert și să-i iubesc, Isuse, căci m-ai iubit și m-ai iertat.