De-atâta timp mă lupt cu mine

De-atâta timp mă lupt cu mine, că nici eu nu știu cine sunt.
Aș vrea să merg degrabă-n ceruri, e-așa de trist pe-acest pământ.
Și toți posedă adevărul, toți sfaturi știu să dea degrabă,
Chiar dacă nimeni nu se plânge, chiar dacă nimeni nu-i întreabă...

Aș vrea un pic de autentic, de oameni care spun și fac,
De bună creștere, măsură, de creștinism de frați ce tac.
Ce tac și mai mult demonstrează prin fapte teoria lor,
Ce te ridică-mbărbătează, și plâng și sufără de dor.

Aș vrea și frați ce-n umilință, întâietate știu să dea,
Ce nu se luptă ca în față, comenzi să-mpartă repedea...
Ci mai degrabă să mă cate, să-ntrebe de stau bine, rău,
Să nu-mi dorească scurt plecarea, că nu încap de greul meu...

De-atâta timp mă lupt cu mine, și tu o faci la fel mereu?
Privești spre Domnul și știi bine, El îți vrea Eul la muzeu!
El vrea în inimă să fie un Domn dorit, în întregime,
Și Duhul Sfânt să te-noiască, parfumul Său Ți-l imprime.

E timpul lupta să sfârșească, și biruința s-o primim,
Isus în noi, pe veci domnească, și pacea Sa s-o-mpărtășim.
De-atâta timp mă lupt și poate, timp nu mai am, că-s muritor,
O Doamne vino, mai degrabă, și du-mă la al vieți-Izvor!