O lumină galbenă... O lumină gri...
Se amestecă-n toamnă un dor d-elegii
Atâtea frunze legănate-n vânt...
Atâtea strofe făr' de cuvânt...
Și gânduri ce trosnesc prin crengile uscate
Dorințele de ieri ce-au rămas lepădate...
Atâtea ceasuri calde în anotimp trecut
Și vise încurcate ce n-au mai început...

Ce frumoasă erai când eram un copil
Ori eu ori tu... ne-am schimbat subtil...
Îmi era cald în suflet... era atâta pace
Cu flori de crin, cu nuci... miros de fructe coapte
Culori pictate precis... de-o mâna divină...
Doar că toamna de azi mi-e așa de străină...
Covoare de frunze... castane și ghinde
Înghițite-n trecut și aducere-aminte...

Ce frumoasă erai în copilul din mine
Cu părinți fără griji, cu speranța de bine...
Umblarea prin ploi, cu copiii de mână
Prin drum, prin noroi sub pături de lână
Și-un soare de cretă pe trotuarul fierbinte
Și câte mai alte rămase prin minte...
După-amiezi călduroase și seri aurii
Apusuri de soare-n orizont de câmpii
Ce toamnă frumoasă erai pe atunci
Acum bine nu vii și aștept să te duci...
Ești prea rece și aspră și vii prea devreme
Vestești cu cruzime că lumea se cerne...
Că noi toți suntem așa trecători
Că roadele trec și rămânem iar goi...