Se-aude-n depãrtare un urlet ca de fiarã,
Un zângãnit de armã, de cascã de oţel,
Un cal apocaliptic, ce mari şi mici omoarã
Şi cãruia nu-i pasã ce lasã dupã el!

E timpul favorabil mişcãrilor de trupe,
Când pacea îşi ia zborul - miroase a rãzboi -
Când cerul parcã-ncearcã urechea sã-şi astupe
Sã-şi vadã de-ale sale, fãr-a privi-napoi...

Se întâlnesc în tainã Puterile Secrete
Punând la cale planuri, privind spre viitor,
Când moartea se strecoarã, ca umbra pe perete,
Lovind bãtrân şi tânãr, şi fatã şi fecior!

Cã este încã bine, doar nouã ni se pare...
Dar cursa înarmãrii îşi ia mai mult avânt!
Scot capul din silozuri, rachete nucleare
Ameninţând şi pacea şi viaţa pe pãmânt!

Acum, când voci sinistre rãcnesc de la tribune
Sucind adesea calea creştinilor maturi
Şi-ndepãrtând poporul de post şi rugãciune
Îl amãgesc cu goale şi seci învãţãturi.

E vreme rea, când lupul le ia oilor urma,
Când fiii îndoielii se urcã la amvon,
Prin cuvântãri deşarte, ducând departe turma
Având pretenţii-nalte, de "dãtãtori de ton".

Oricine are dreptul, în dreptu-oricui a pune
Sub semnul îndoielii, statutul de "creştin";
Un fum al disperãrii se-ntinde peste lume
Şi intrã-n orice casã, mai mult sau mai puţin.

Dar Dumnezeu, Preasfântul, nu pierde din vedere
Al zilelor istoric şi-al timpului rãmas,
Biserica Lui sfântã, pãzitã-i. Şi nu piere
Ci, cãtre culmi eterne o poartã, pas cu pas!

E drept cã e-ncercatã şi-ngãduit sã vinã
Şi peste ea necazuri şi lupte, fel de fel;
Dar ea, mai mare creşte şi este tot mai tare
Şi umple tot pãmântul, cum scrie-n Daniel!

Mai mult, acestei pietre nu va fi chip sã poatã
Apollyon vreodatã sã-i punã stãvilar;
Ci spulberã argintul şi fierul şi arama
Din chipul şi din visul lui Nebucadneţar.

Cel Rãu şi-a lui oştire şi duhurile rele
Vor vrea, fãrã sã poatã vreodatã birui
Pe fiii încercãrii, biruitori ai Fiarei,
Ce-ajung în Rai şi cântã, cu zecile de mii! ...