O Dumnezeu vieții mele,
Ce viață Tu mi-ai dăruit,
Mi-ai dat puteri mereu pe cale,
Știai când sunt eu obosit,
O Dumnezeul vieții mele,
Cu Tine pot înainta,
Ești bucuria negăsită,
Oricât în lume-aș căuta,
//Eu te-am găsit pe drumul crucii,
Călcat de Tine ce era,
Când cu o cruce grea în spate,
Urcai pe dealul Golgota.
Eu te-am găsit în suferință,
Când eu lovit eram mereu,
Atunci te-am întâlnit pe Tine,
Preasfânt iubite Dumnezeu. //
O Dumnezeul mângâierii,
Ce mângâiere mi-ai adus,
Mi-ai ridicat mereu privirea,
Ca să te văd și în apus,
Tu mi-ai adus și alinare,
Când cei din jur mă prigoneau,
Mi-ai dat mereu și vindecare,
Când pietrele răni îmi făceau.
//Te-am întâlnit prin multe lacrimi,
Când am putut eu să zâmbesc,
Mi-ai dat în inimă doar pace,
Să pot să-ți spun cât te iubesc.
Te-am întâlnit sub multe stele,
Dar și sub nori te-am întâlnit,
M-ai întărit cu a Ta milă,
Prezența Ta m-a întărit. //