Am obosit dar am speranță,
Am obosit dar tot doresc,
S-ajung la capătul de cale,
Pe Domnul meu să-L întâlnesc.

Am obosit dar simt doar pace,
Și un alin vindecător,
Am obosit dar simt putere,
Cum curge printr-un viu fior.

Am obosit dar am dorința,
De-a-nainta eu zi de zi,
S-o văd pe cea în care Domnul,
Va reveni a mă răpi.

Am obosit dar niciodată,
Eu nu aș vrea să poposesc,
Căci poposirea este drumul,
A celor care rătăcesc.

Am obosit să merg pe cale,
Doar bâjbâind când este grea,
De astăzi vreau ca alergarea,
Mai iute ca să fie ea.

Chiar dacă-i pe un drum cu pietre,
Tot grabnică o vreau mereu,
Chiar de-s cuprins de oboseală,
Mă întărește Dumnezeu.

Am obosit dar știu că vine,
O vreme când se va sfârși,
Spre-acel sfârșit mi-e-naintarea,
Oricât de grea ea azi ar fi.

Căci vreau să-ntâmpin începutul,
A timpului în care eu,
Nu voi mai obosi vre-o dată,
Căci nu va fi un timp ce-i greu.