Doamne, o vorbă bună-aş vrea s-aud,
Un glas şoptit, o blândă mângâiere!
Mi-e sufletul zdrobit de braţul crud
Ce fruntea mi-o apasă cu putere.
Tu Doamne ştii povara ce m-apasă,
Cu-atâta zbucium şi atâta chin.
Aş vrea să am din nou, o inimă voioasă,
Dar nu găsesc în ea decât suspin!
E duhul meu cuprins de-un dor de ducă,
Am obosit şi-acasă vreau s-ajung,
Căci inima în piept mi se usucă,
Iar drumul mi se pare tot mai lung!
Nimic pe-acest pământ nu mă mai ţine,
Şi nimeni nu mai e să mă oprească,
Şi Doamne, tare-aş vrea s-ajung la Tine,
Să locuiesc în casa mea cerească.

Am înţeles că e un sens în toate:
E-o vreme când ţi-e inima uşoară...
Şi e un timp când plânsul te sugrumă
Şi fiecare ceas e o povară.
Şi e un timp ce-i sorocit În toate,
Nimic de pe pământ nu-i veşnicie.
Dar numai Tu eşti Cel ce le socoate,
Iar astăzi mi-a venit vremea şi mie.
Şi pe cântar sunt multe ce se-adună,
Iar tasul se apleacă tot mai greu.
Pe capul meu nu voi purta cunună
De-nvingător, de Fiu de Dumnezeu!
Căci a sosit azi timpul pentru plată
Şi umărul mi-l plec sub grea povară.
Şi pentru tot ce am greşit odată,
Azi lacrimi duc, suspine şi ocară.
Mă uit in urmă: câtâ neştiinţă!
N-am fost în nici un lucru pricepută.
Nu am ştiut s-alin o suferinţă
Şi nici să termin lupta începută.
Am mers un drum întreg... sfârşii cărarea
Şi n-am lăsat în urmă nimic bun.
Nu-i nimeni ca să-mi ieie apărarea,
Iar cei din jurul meu nimic nu spun.
Unde iţi este boldul, veşnicie?
Ce-ţi stă în cale ca să te oprească?
Ce stavilă ar vrea să te-ntârzie
Când inima-mi în piept e numai iască?

„N-ai auzit-sărmane chip de lut-
De Cel ce a murit pe lemn de cruce?
Păcatul tău El l-a purtat tăcut
Şi Pacea a promis că ţi-o aduce!"
"Veniţi la Mine cei împovăraţi
Şi vă voi da odihna fără plată!
Nu trebuie povara s-o purtaţi,
Ducând în voi o luptă ne-ncetată!
Eu, dragostea ce multă-o am în piept
Vreau s-o revărs în valuri, către tine!
Nu ştii de câta vreme te aştept
Ca să-ţi alin şi lacrimi şi suspine!
Păcate nu-ţi mai pun la socoteală,
Căci le-am platit pe lemn cu Sfântă plată.
În dragoste îţi schimb orice greşeală,
De-Mi pui în palmă-o inimă curată."

O, Doamne, doar acum am înţeles
Cuvântul Tău ce Pacea îl cuprinde.
Azi a venit o vreme de ales:
Nimic nu se mai cumpără sau vinde.
Scot tot ce am purtat în tolba vieţii
Şi îţi răstorn în palmă avuţia:
O mamă fără perlele din salbă
Şi într-un colţ, fără cununi, soţia.
Tu, Doamne, fără grabă, numeri toate
Şi celui rău, în braţe-i pui ocara.
Şi dintr-o dată, tolba mea cea mare
S-a micşorat şi a pierdut povara.
Şi doar într-un ungher, o luminiţă,
Sclipea timid, o slabă licărire,
Dar Tu ai luat-o-n palmă cu blândeţe
Şi-ai pus-o-n loc de-naltă preţuire.
Şi pentru firu-acela slab şi palid
Ce n-avea parcă nici o strălucire,
Tu m-ai lăsat o, Doamne, ca să intru
În casa Ta de Har şi de iubire.
Da, este-o vreme pentru plâns şi jale
Şi este-o vreme pentru judecată.
Dar fie-oricit de greu în tas păcatul,
Mai mult va fi o inimă curată!

Hai vino cu păcatul tău la Isus!
Nu te lăsa-nşelat că e prea greu!
Mai este încă vremea de iertare
La cruce, unde-am fost iertată eu!

Îţi multumesc Doamne pentru vorba bună spusă la vremea potrivită! Ea este balsamul care vindecă rana şi alina durerea. Este un susur dulce pentru un suflet îndurerat, pentru o inimă ranită.