Când oamenii ma dau uitării,
Rămâi cu mine Dumnezeu,
Ca să nu gust singurătatea,
Sa nu am timpul ei ce-i greu.

În locul gol ce-i lângă mine,
Ce-ar vrea ca eu doar să cobor,
Vino doar Tu și umple golul,
Să fie el un viu izvor.

Când cei din jur amărăciune,
Mi-aduc pe cale zi de zi,
Fii fagurul de miere Doamne,
Care mă poate îndulci.

Fii Tu-naintea celor care,
Aruncă-n sufletu-mi rănit,
Atâta hulă și ocară,
Să nu lași ca să fiu zdrobit.

Când norii iară se arată,
Stropindu-mă cu ploi de foc,
Întinde-ți mâna perforată,
Ca să nu fiu atins deloc.

Sub ea păzit sunt de săgeata,
Ce din adânc a aruncat,
Acel ce vrea ca să mă vadă,
Cu-o haină plină de păcat.

Când oamenii mă dau uitării,
Să nu mă uiți Tu Domnul meu,
Fii Cel ce nu mă lasă singur,
Să nu fiu singur când mi-e greu.

Când ești cu mine am un Tată,
O Mamă am cu Tine eu,
Am un Prieten ce mă iartă,
Căci Doamne Tu... ești Dumnezeu.