Mi-e dorul de-acasă aprins și mă arde,
Pe Tatăl meu vreau ca să-l strâng strâns la piept,
Să simt vreau căldură, să vărs vreau și lacrimi,
De-acea bucurie, când eu o să-l văd.

Mi-e dor de privirea ce este duioasă,
De-acea împlinire de vise mi-e dor, .
Ce este în locul ce-i viu după stele,
Spre el azi alerg pe cărare... eu zbor.

Mi-e dor ca să stau cu-al meu Tată de vorbă,
Să nu obosesc ca eu Lui să-i vorbesc,
Să-i spun vreau durerea, să-i spun vreau necazul,
Dar vreau să îi spun cât de mult îl iubesc.

Eu vreau să pășesc unde este doar pace,
Nici lacrimi de-amar nu vor fi niciodat,
Căci sus după nori este-o-ntreagă vecie,
De vremi doar cu soare în loc minunat.

Mi-e dor și-al meu dor îmi dă aripi divine,
Îmi dă și dorința să nu părăsesc,
Cărarea ce este îngustă spre-acasă,
Îmi dă și putere să nu obosesc.

Mi-e dor de o vale de flori ce e plină,
Vre-o dată ce ele nu vor ofili,
Pe ea așternutul aș vrea să îmi fie,
Mi-e dor de odihna ce nu va sfârși.