Calea crucii nu-i ușoară,
Ea doar urcă... nu coboară,
Ea de lacrimi este plină,
Pe ea nu-i o zi senină,
Este ea de nori umbrită,
De cel rău e urmărită,
Cine azi pe ea pășește,
Cu suspine se hrănește.
Calea crucii nu-i o floare,
Dar e plină de-ndurare,
Și prin vale poate trece,
Și prin ploaia cea mai rece,
Dar ea duce către viață,
Chiar de curg lacrimi pe față,
Ea sfârșește-n nemurire,
Veșnic unde-i fericire.
Vei găsi pe ea-ntristare,
Dar și-o dragoste mai mare,
Căci pe ea călca odată,
Mielul cel fără de pată,
Se jertfea iubind întruna,
Cel ce-aduce-n noapte luna,
Cel ce soarele răsare,
S-avem parte de-ndurare.
Drumul către cer ce duce,
Trece doar pe jos la cruce,
Este plin de suferință,
Dar și de făgăduință,
El sfârșește în vecie,
Unde este bucurie,
Chiar aici de-i plin de jale,
Să nu mergi pe el agale.
Să ai bucurie-n tine,
Valuri când aduc suspine,
Vântul când iar vrea să bată,
Când furtuna-i tulburată,
Teamă să nu ai pe cale,
Când trecută e prin vale,
Calea crucii nu-i ușoară,
Dar pe ea spre cer se zboară.