De ce-ai suferit Isuse,
Viața Tu de ce ți-ai dat,
Ca să am eu astăzi parte,
De un har ce-i minunat.

De ce ai răbdat ocară,
Ca să fiu eu mântuit,
Ai lăsat și slava-n urmă,
Pentru mine-ai coborât

De ce m-ai iubit Tu oare,
Când la moarte te-a împins,
Și al meu păcat ce-n cuie,
Te-a bătut când Tu te-ai stins.

De ce îmi arăți și astăzi,
Dragostea Ta Dumnezeu,
Care nici-o clipă Doamne,
Nu am meritat-o eu.

Ai luptat până la capăt,
Tu în urmă n-ai privit,
Mi-ai deschis un drum spre viață,
Când pe cruce te-ai jertfit.

De ce Tu aceste toate,
Pentru mine le-ai făcut,
Ce ți-am dat de Tu întruna,
M-ai iubit atât de mult.

Mi-aș dori să pot ca Tine,
Ca să iert și să iubesc,
Și să pot urca spre culme,
Doamne fără să cârtesc.

Fără murmur să îmi fie,
Calea chiar de este grea,
Vreau să fiu ca Tine Doamne,
Orice aș întâmpina.

Vreau mereu doar înainte,
Să privesc și-n încercări,
Vreau să am eu Doamne-n față,
O cărare... nu cărări.

Vreau să urc un deal ca Tine,
Sub ocară iubitor,
Și sub pietre aruncate,
Doamne doar spre cer să zbor.

Am văzut eu a Ta milă,
Chiar și azi în dreptul meu,
Deschizând în zorii zilei,
Ochii sfinte Dumnezeu.

Bunătatea Ta eternă,
Este cea ce m-a trezit,
Mi-a dat viață, vindecare,
Tot ea doar... m-a mântuit.