Ni-e viaţa un prilej de Mântuire!
Ni-e viaţa un prilej de Mântuire!
Ne vrem cu toţi mai vrednici şi mai buni,
Dar renunţăm la Pace şi Iubire
Văzându-ne captivi între nebuni
Și devenim şi noi mai răi pe cale,
Simţind ca-aşa-i ursita pe Pământ!
De ce am fi cuprinşi de chin şi jale
Când lângă noi, eşti Tu, o, Doamne Sfânt?
Ori nu Te mai vedem în goana noastră
După averi, măriri şi mari minciuni?
Ȋn loc să devenim o Stea Măiastră,
Noi tindem să cădem în văgăuni
Și să-alergăm stupid după-o himeră
Ȋn loc să Te visăm necontenit!
Dar fiinţa Credincioasă, tot mai speră
Că omul nu va sta la nesfârşit
Ȋn umbră, întuneric şi angoasă,
Ci, iată, va ieşi din drumul greu,
Păşind în sens contrar, spre noua Casă,
Chemat la El, de Bunul Dumnezeu!
Primeşte-ne Doamne în Casa Ta ! Mulţumim ! Amin !