Omagiu pentru bunica


N-o să mai duci grija lemnelor la iarnă,
Poate neaua de acum să se aștearnă...
Nici nopțile n-o să-ți mai țină companie,
Atâțior ani grei de văduvie.


Și de medicamente ai scăpat...
Care oricum nu te-au ajutat,
Chiar luna poate să confirme suferința,
Și nesomnul lung și neputința.


Bolile și chinul n-au ce să mai macine,
Iar satul este mai sărac fără de tine...
Doar cerul parcă-i mai frumos ca altădată
Și speranța c-o să te mai văd odată.


Nu te-am auzit să zici că nu mai poți
Sau să te plângi că pensia e prea mică,
Ai fost un exemplu pentru-ai tăi nepoți,
De aceea, ne e tare dor de tin’ bunică.


Sunt trist mamă bună că te-ai dus,
Dar măcar acum ești în prezența lui Isus
Însă ceea ce regret ades,
E că nu te-am vizitat mai des.


Dumnezeu nu-I cu două fețe,
Te-a purtat pe umeri pân’ la bătrânețe...
În ciuda slăbiciunilor ce le-ai avut,
Numai harul până astăzi te-a ținut!

~Amin~