Noi, în clipele de taină
N-am fost drepți și nu suntem
Orișicât ne-am strădui,
Păcate multe avem
Umblăm pe cărări pustii
Singuri nu suntem în stare
Să pășim pe calea dreaptă
Dar Isus cu a Lui răbdare
Pașii noștri îi îndreaptă
Zi de zi El ne susține
Drepți să fim, cutezători
Ne iubește, ne vrea bine
Căci ne vrea învingători
Un altar dacă avem
Și zilnic, noi ne rugăm
Cu Isus totul putem
Glorie, slavă să-i dăm!
Și în clipele de taină
Când genunchiul îl plecăm
Să nu avem nici o spaimă
Nici o teamă, să-L rugăm
Duhul Lui cel bun și sfânt
Peste noi să se coboare
Cât trăim pe acest pământ
Dragostea să ne împresoare
Dacă Duhul ne conduce
Totul este rezolvat
El pace multă ne aduce
Ne dă tot ce am sperat.
Tot ce Domnul ne-a promis
El tot va îndeplini
Și calea spre Paradis
E deschisă spre a porni
La luptă cu cel hain
Care stă și ne pândește
Care vrea cu al său venin
Să distrugă, otrăvește
Viața vrea să nimicească
Dar Isus, e contra sa
Nimic n-o să-i reușească
Domnul la ceruri ne ia.
Amin
Câmpia Turzii, 8 noiembrie 2022