Iubire venită din slava divină,
Fiori ce cobori doar pe razele vii,
Al Tău e pământul, făcut e de Tine,
Al Tău este cerul cu-a lui veșnicii.

Al Tale sunt apele-adesea ce-nalță,
Doar griji ce cuprind astăzi suflete vii,
Tu poți c-un cuvânt porunci să se-ntindă,
Să fie-ocoliți de-a lor val ai Tăi fii.

Iubire măreață, ce-aduci zorii zilei,
La Tine-i puterea și rou-a-nălța,
Tu poți s-alungi norii, să muți chiar și munții,
Spre cer ce se-nalță, lumina să ia.

Tu-asculți și tăcerea acelor ce-n taină,
Pe Tine te strigă, să vii cu puteri,
Ea este la Tine, adesea-i văzută,
De cei ce privesc zi și noapte spre zări.

Iubire divină, din loc plin de viață,
Din locul ce este de lacrimi pustiu,
Și azi mai cobori să alini suferințe,
A celor ce strigă în ceasul târziu.

Aduci răsărit când apune o vreme,
Aduci rezolvare răscruci când apar,
Tu dai la o parte văzduhul când lasă,
S-apară-ntre noi un înalt gri hotar.

Ești dragostea vie, ce-i fără de margini,
Ești soarele-n ziuă și lună în nopți,
Aduci biruințe în luptele grele,
Căci Doamne în lupte să lupți doar Tu poți.

Doar Tu poți adâncul închide și nouă,
S-aduci izbăvire pe calea spre cer,
Iubirea Ta poate să-nchidă chiar drumul,
A celor ce astăzi cobor... și ei pier.

Iubire cerească Tu ești ca izvorul,
Ce el niciodată secat nu va fi,
Adapă-ne Doamne din el căci vrem astăzi,
S-avem noi puteri către cer a privi.

S-avem bucuria în veci ce-i divină,
Ce curge din Tine, din dragostea Ta,
Din ea dă-ne Doamne și nouă doar stropul,
Ce poate iertare acum să ne dea.

S-avem și tărie, în vremi nourate,
S-avem fericire în timpul mâhnit,
Acum când e vremea-nălțării aproape,
Și timpul de Tine în cer hotărât.

Mai lasă din ea peste noi căci Isuse,
E vremea din urmă venită cu greu,
Toți vrem s-o răzbatem, dar numai la Tine,
E toată puterea iubit Dumnezeu.