O Țara mea din cer... de sus,
Cu străzile-aurite,
Câmpii doar verzi și flori doar vii,
În veci neveștezite,
Îmi este astăzi gândul meu,
În zbor numai spre tine,
Prin vise de nădejde ce-s,
Și-n zi și-n nopți doar pline.

Dorința azi îmi arde-n piept,
S-ajung aș vrea în tine,
Departe de acest pământ,
Ce-i plin doar de ruine,
Îndată ne vom revedea,
Un timp doar ne desparte,
Chiar dacă ești acolo-n cer,
Eu știu... nu ești departe.

Tu soare ce în zori răsari,
Cu raze strălucite,
Coboară-le căci vreau să urc,
Cu pletele-mi fălite,
S-ajung în tine eu doresc,
Chiar dacă arzi mai tare,
Eu mai aproape-acol' voi fi,
De ce sfârșit nu are.

Iar dacă norii vor veni,
Să nu apui îndată,
Acel ce-i poate despărți,
Îmi este mie Tată,
Puterea Lui... este în cer,
Și pe pământ o are,
Nu te va stinge nici-un nor,
Să nu ai teamă... soare.

Dar și voi stele ce sclipiți,
În noaptea-ntunecată,
Să-mi luminați cărarea când,
Furtuna-i tulburată,
Să nu vă temeți voi de ea,
Căci ea o teamă are,
De Cel pe ceruri ce v-a pus,
Să fiți doar o splendoare.

Voi chiar până în răsărit,
Să luminați întruna,
Căci nu aș vrea să rătăcesc,
Eu îmi doresc cununa,
Din mâna Celui ce mereu,
M-așteaptă El acasă,
Eu stelelor... la El aș vrea,
S-ajung... să-i fiu mireasă.

Dar și tu vântule ce-adii,
Să-mi dai o clătinare,
Nu vei putea căci ceru-ntreg,
Mă ține în picioare,
Chiar dacă bați... mă voi urca,
Pe aripile tale,
Ca eu să mă îndepărtez,
Vreau vântule... de vale.

Nici fluieratul tău să știi,
Nu îmi aduce teamă,
Căci eu ascult de glasul cel,
Din cer care mă cheamă,
Ca să mă smulgi nu vei putea,
Căci mie mi-e tărie,
Acel ce-un loc mi-a pregătit,
Cu El... în veșnicie.

Din ape ce nu vor seca,
Voi bea o nemurire,
Acolo unde va domni,
În veci numai iubire,
El este dincolo de nori,
De stele și de soare,
Acolo vreau eu să ajung,
La viile izvoare.

În Țara goală de-orice plâns,
Ce-i de odihnă plină,
C-un așternut neveștezit,
Și-o vreme doar senină,
În ea doresc eu să pășesc,
Când va sfârși cărarea,
Când voi sfârși de împlinit,
Ce-mi este-nsărcinarea.