Te-nalț pe Tine Domnul meu,
Și-n zilele ce-s fară soare,
Chiar și când plânsu-mi este greu,
Atunci simt eu a Ta-ndurare.

Atunci fiorul cel duios,
Pe față simt cum se coboară,
Tot el mă face Domnul meu,
Să te iubesc ca prima oară.

Te-nalț sub valuri ce pornesc,
Din ape ce-s doar tulburate,
De ele teamă eu nu am,
Te simt pe Tine doar aproape.

Oricât de-nalte ele-ar fi,
Nu pot vre-o dat să mă doboare,
Căci sunt hrănit și întărit,
Din stâncă vie-a ei izvoare.

Te-nalț în adieri de vânturi,
Ce bat mereu... fără-ncetare,
Să mă îndoaie n-au puterea,
Oricât ar bate el de tare.

Puterea este doar la Tine,
Din ea și mie Tu mi-ai dat,
Ca-n orice vânt... oricând ar bate,
Să nu fiu Doamne clătinat.

Te laud în furtuni ce iute,
Aduc un praf în față mea,
Ca eu să rătăcesc pe cale,
Dar Doamne am... lumina Ta.

Să mă orbească ea nu poate,
Furtuna cu mânia ei,
Căci Tu ești totul pentru mine,
Lumina ochilor... ai mei.

Te laud Doamne Domn al păcii,
Eu te voi lăuda mereu,
În orice zi... în orice clipă,
Căci Tu ești Dumnezeul meu.

Doar Tu îmi dai avânt în viață,
Spre locul unde-s așteptat,
Tot Tu un nume... nu oricare,
Unul divin în dar mi-ai dat.

Te laud... te măresc Isuse,
Căci vrednic ești Doamne mereu,
De laude și osanale,
Căci doar Tu ești un Dumnezeu.

Te-nalț pe tine-a mea iubire,
Te preamăresc neîncetat,
Urcând pe dealul ce odată,
Cu greu iubindum-ai urcat.