Mai ridică-te odată, tu acel ce ești căzut,
Și mai urcă azi o treaptă, ia-o iar de la-nceput,
Căci acel ce se ridică, e plăcut lui Dumnezeu,
La sfârșit lui îi va spune, slugă bună... fiul Meu.

Mai ridicăte-n picioare, și pornește iar la drum,
Chiar de este prea greoaie, vremea ce-i venit-acum,
Fii ca David în credință, și ca Iov neprihănit,
În umblarea ta prin viață, nu fi stins... nu fi mocnit.

Arzi de dorul de acasă, după cerul minunat,
Arzi în dragoste aprinsă, după veșnicu-Mpărat,
Nu lăsa ca să te stingă, valul vieții ce e greu,
Nici să-ți fie așternutul, un adânc a celui rău.

Chiar de obosești adesea, tu aleargă ne-ncetat,
Căci în tine a pus viață, și puteri de sus ți-a dat,
Rămâi treaz în ridicare, unde Dumnezeu te-a pus,
Pe o culme... cea de stâncă, acea stâncă e Isus.

Tu ridică-te îndată, în ascuns nu suspina,
Domnul șterge și suspine, dar și suferința ta,
El deschide astăzi cerul, lângă tine-a coborât,
Să te umple de putere, ia-ți azi zborul hotărât.

El balsam de vindecare, ție-ndată-ți va turna,
Peste rănile ascunse, le-a văzut din slava Sa,
Cu un strop de sânge Domnul, chiar acum te va stropi,
Tu ridică-te și crede, El te poate întări.

Nu sta jos în alergare, căci cel rău te va vedea,
Vei fi prada cea ușoară, tu pe margine nu sta,
De sleit ești de putere, ajutorul cel de sus,
Azi va coborâ la tine, căci văzut ești de Isus.

Mergi pe mijloc de cărare, cu privirea doar spre cer,
Către cer nu este drumul, celor rătăciți ce pier,
Însă tu... rămâi statornic, și neprihănit să fii,
Zi și noapte doar pe mijloc, de cărare să rămâi.