Omule pribeag prin lume,
Ce alergi tu chiar din zori,
Tu ce strângi... sunt pentru cine? ,
Pentru cine sunt valori?

Pentru cine-ți este truda,
Ce-ți asudă fața ta,
Omule... a t-alergare,
Pentru cine este ea?

Strângi mereu atât de multe,
Pe pământ a folosi,
Pentru ceruri când vei strânge? ,
Când târziul va veni?

Când vei strânge bunătate? ,
Fapte bune... oare când? ,
Când vei împlini menirea,
Ce o ai tu pe pământ?

Când vei îmbraca sfințirea,
Lăcomia dezbrăcând,
Când vei lepăda cârtirea,
Bucuros să-nalți un cânt.

Omule pe drumul vieții,
Cân tu te vei pocăi,
Cu-alergarea pământească,
La sfârșit tu vei muri.

Îți aduni poftelor hrană,
Dar în suflet obosești,
Căci în viață a ta fire,
Zi de zi tu o hrănești.

Uiți de cele ce-s divine,
Uiți chiar și de Dumnezeu,
Spui că ești un om... și-ndată,
Minți... să treci ușor de greu.

Tu ascultă... ia aminte,
Tot ce strângi tu pe pământ,
Pentru cer nu e valoare,
Cerul este locul sfânt.

Casele, mașini și haine,
Ce-s cu prețul piperat,
Diavolului rob te face,
Lui slujești neîncetat.

Căci Isus nu avea casă,
Haina dintr-o cusătură,
Călărea măgarul Domnul,
Însă fără strop de zgură.

Aducea mereu o jertfă,
Omule... să fii salvat,
El lupta în rugăciune,
Și iubea neîncetat.

Nu a strâns nimic pe cale,
Doar a dat Domnul Isus,
Chiar și viața pe o cruce,
Ce iertare ți-a adus.

Lasă bogăția lumii,
Moarte îți aduce ea,
Doar comori ce-s pentru ceruri,
Strânge... . viață vei avea.