La Tine strig Doamne, ascultă-mi suspinul,
Ce-i dus de durere pe-adâncul pustiu,
Întinde-a Ta mână și scoatemă-ndată,
E moartea-n adâncuri, eu vreau să fiu viu.

Mă duce suspinul să gust amăgirea,
Ce n-are putere ca mie să-mi dea,
O Domn al iubirii, salvează-mi ființa,
Ce strigă la Tine, în vremea cea grea.

Strig fără-ncetare, tristețea m-apasă,
În locul în care e noapte mereu,
Coboară lumina căci Tu ești puterea,
Și doar pentru Tine nimic nu e greu.

E-o luptă prea mare să stau în picioare,
Fii Tu azi tăria ce eu mi-o doresc,
Căci vreau să văd locul cel plin de lumină,
Spre el să alerg dar să nu obosesc.

Din gura deschisă ce vrea să mă-nghită,
Tu scoate-mă Doamne, să pier nu aș vrea,
Ea colții și-arată răcnind totdeauna,
Să n-aud eu glasul și dragostea Ta.

De stânci mă lovește, să uit eu de Tine,
Să-mi stingă vrea inima Doamne cel rău,
Dar n-are putere, și-n lupte întruna,
Îi spun că doar Tu ești al meu Dumnezeu.

Mă trece prin valuri, cu mare mânie,
Aleargă căci vrea eu mânia să-mbrac,
El gura ar vrea să-mi închidă Isuse,
Ca eu să nu strig, vrea mereu doar să tac.

Și dacă mi-o-nchide, cu inima Doamne,
Din groapa pieirii eu tot voi striga,
Căci Tu auzi inimi lovite, rănite,
Tăcerea-nțelegi căci puterea-i a Ta.

Asculți chiar și lacrima care se scurge,
Și geamătul Doamne-nțelegi Tu mereu,
Vorbești cu privirea de lacrimi ce-i plină,
Căci Tu nu ești om, ești un viu Dumnezeu.

Ridică-mă azi, la-l Tău piept de mă pune,
Căci vreau ca să plâng, fericit eu să plâng,
Să uit de cel rău, de durerea adusă,
Cuprinde-mă Doamne, căci vreau să te-ating.